Sep 17

SCRISOARE DESCHISĂ A VICEPREȘEDINTELUI PNL ADRIAN IURAȘCU

Antet-PNL

Domnului Gabriel Oprea,

Vicepriministru al Guvernului României – preşedinte UNPR

Urmare a trimiterii în judecată a prim-ministrului Victor Viorel Ponta, vă cer domnule Gabriel Oprea, în numele interesului naţional pe care îl invocaţi cu tărie şi în slujba căruia vă aflaţi, să va retrageţi cu toţi membrii UNPR din guvernul actual, ce are în frunte un inculpat penal.

România se află în acest moment într-o situaţie unică în cadrul Uniunii Europene, având în fruntea guvernului un personaj acuzat de corupţie.

Este evident pentru toată lumea că întreaga Europă, aşteaptă ca România, să dea un semnal clar, în sensul că suntem un stat care respectă principiile asumate o dată cu aderarea noastră la UE.

Dacă Victor Ponta va fi menţinut în fruntea guvernului României prin sprijinul dumneavoastră nemijlocit, România va avea de pierdut pe termen mediu şi lung, întreaga comunitate internaţională va refuza, cu siguranţă, orice dialog cu un guvern condus de un premier aflat întrun proces penal cu grave acuzaţii de corupţie.

Sper că acest demers să aibă efectul aşteptat de opinia publică naţională şi internaţională.

Cu stimă ,

Vicepreședinte PNL

Adrian Ştefan Iuraşcu

Aug 31

Comunicat de presă – 31 august 2015

Antet-PNL

Comunicat de presă
31 august 2015
Guvernul  Ponta în numele României  trebuie să adere de urgenţă, la iniţiativa de înfiinţare a Tribunalului Internaţional  pentru Investigarea  Crimelor Comunismului, iniţiativă ce a fost anunţată de Ministrul de Justiţie din Estonia cu ocazia comemorării a 76 de ani de la semnarea odiosului pact Ribbentrop – Molotov.

În cadrul alocuţiunii sale ministrul eston a declarat că  „lumea trebuie să ştie despre suferinţele a milioane de oameni ca urmare a crimelor naziste şi comuniste”, România a condamnat  crimele regimului comunist prin Raportul Tismăneanu din anul 2006, dar nu a continuat şi prin condamnarea efectivă a responsabililor acelui regim.

În timp ce crimele naziste au fost condamnate public prin înfiinţarea Tribunalului  Internaţional de la Nürnberg, nici în România şi nici pe plan internaţional nu a fost iniţiat până în prezent  un tribunal care să aibă ca scop  investigarea şi condamnarea  celor vinovaţi  de crimele comise de regimurile comuniste.

Sigur că PSD are o mare problemă în semnarea acestui Acord, fiind urmaşul de  drept  al defunctului PCR  şi avându-l  în continuare ca preşedinte de onoare pe fostul conducător de frunte  din timpul regimului  comunist pe numitul Iliescu Ion.  Acordul pentru înfiinţarea Tribunalului Internaţional a fost semnat  până în  prezent de miniştrii Justiţiei din Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia , Ungaria şi Georgia.

 
Vicepreședinte PNL
Adrian- Ștefan Iurașcu

 

Mar 04

SITUAȚIA DE LA ANRP – COMUNICAT DE PRESĂ AL VICEPREȘEDINTELUI PNL ADRIAN –ŞTEFAN IURAŞCU

Adrian Stefan Iurascu

Adrian Stefan Iurascu

Demisia de ieri a conducerii ANRP este încă o dovadă a incapacității guvernului Ponta de a rezolva problema restituirii și despăgubirii proprietarilor. Este o dovada în plus că pentru PSD proprietatea a rămas un moft.

Cu aroganța bine cunoscută, fără să țină cont de doleanțele justificate ale asociațiilor de proprietari față de proiectul de lege propus, guvernul Ponta și-a asumat răspunderea în Parlament, sfidând chiar și criticile formulate în peste 20 de pagini de către experții CEDO.

Este pentru prima dată când într-o lege a proprietății, în care beneficiarii ar trebui să fie proprietarii de drept, ei sunt scoși din comisiile de fond funciar, astfel încât să nu poată observa modul în care autoritățile locale și centrale înțeleg să le rezolve notificările depuse.

Deși au cerut în nenumărate rânduri să aibă reprezentanți și în Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, acest lucru a fost refuzat permanent, fapt care a avut drept „rezultat” gravele acte de corupție constatate în ultima perioadă.

Citeste mai mult »